CUM SI-A INVINS INGRIJOREAREA BENJAMIN FRANKLIN

O scrisoare a lui Benjamin Franklin catre Joseph Priastley. Acesta din urma, invitat sa devina bibliotecarul contelui de Shelburne, i-a cerut sfatul lui Franklin. Franklin ii descrie in scrisoarea de raspuns cum isi rezolva el problemele fara sa isi faca griji.

Londra, 19 septembrie 1772

“Stimate domn,
In afacerea atat de importanta pentru dumneavoastra, in privinta careia mi-ati cerut sfatul, nu pot, neavand suficiente premise, sa va sfatuiesc ce anume sa hotarati, dar, daca imi dati voie, am sa va spun cum. Cand apar astfel de cazuri dificile, ele sunt dificile mai ales din cauza ca, desi reflectam asupra lor, nu avem in minte toate argumentele pro si contra, in celasi timp; uneori se prezinta unele, la alt moment celelalte, primele iesindu-ne din minte. De aici – diferitele scopuri si inclinatii care prevaleaza in mod alternativ, precum si nesiguranta care ne incurca.
Ca sa trec peste aceasta, eu procedez astfel: impart printr-o linie o foaie de hartie in doua coloane: scriu intr-o parte argumentele pro, iar in cealalta parte argumentele contra. Apoi, pe parcursul a patru zile de reflectie, scriu sub cele doua titluri scurte indicatii ale diferitelor argumente care imi vin in minte la acel moment, in favoarea sau impotriva masurii. Dupa ce le am petoate in fata ochilor, ma straduiesc sa estimez greutatea fiecaruia; si cand gasesc doua (cate unul de fiecare parte) care par egale, le tai pe amndoua. Daca gasesc un argument pro egal cu doua argumente contra, le tai pe toate trei. Daca gasesc ca doua motive pro cantaresc cat trei motive contra, le tai pe cele cinci; si procedand astfel, gasesc in final unde este echilibrul, si daca dupa o zi sau doua de reflectie nu mai apare nici un lucru important pe nici una dintre parti, iau hotararea in mod corespunzator. Si desi ponderea argumentelor nu poate fi apreciata cu precizia cantitatilor algebrice, totusi, atunci cand fiecare este luata in considerare separat si comparativ si intregul sta in fata mea, cred ca pot judeca mai bine si este mai putin probabil sa fac un pas pripit; in fapt, am avut mult de profitat de pe urma acestui gen de ecuatii care ar putea fi numit algebra morala sau algebra prudentei.
Dorindu-va sincer sa luati hotararea cea mai buna, raman pentru totdeauna, stimate prieten, al dumneavoastra…
Ben Franklin “

DINASTIA HIA

Yu cel mare, intemeietorul dinastiei Hia, avea toate caracteristicile unui adevarat Suveran; mai mult chiar, nici un alt Suveran nu se asemana cu un semizeu mai mult decat acest creator al Regalitatii. Yu era activ, serviabil, capabil, harnic… se imbraca si manca simplu si arata o deosebita evlavie fata de puterile divine; avea o locuinta umila, dar cheltuia mult pentru canalele de irigatii.
Detinea in el Virtutea necesara pentru unirea Imperiului si i-a asezat in locuri potrivite atat pe chinezi cat si pe barbari; Imperiul a cunoscut atunci Marea pace. Repectand riturile, el a calatorit pana le cele Patru Orizonturi, pentru a stabili granitele Lumii ai ale Chinei. Toate acestea le-a facut, pe vreme cand era doar ministru al lui Suen care l-a prezentat Cerului si, dupa moartea lui, a trebuit sa domneasca. Ca orice Suveran, el a numit un ministru, pe Kao-yao si, apoi, la moarte acestuia , pe Yi, (sau Po-yi), care se pare ca a fost fiul lui Kao-yao.
Cand Yu a murit, seniorii l-au parasit pe Yi, s-au dus la K’i si i-au spus: “Printul nostru este K’i, fiul lui Yu, Suveranul”. astfel a fost stabilit principiul ereditatii dinastice.
Lui Yu, regele civilizator, i-a urmat, deci, K’i, regele razboinic. Dar istoria ii conoaste o singura victorie, prin care a intarit opera pasnica a tatalui sau.
Inainte de a ajunge la Kie, ultimul din dinastia Hia, istoria mai vorbeste de regele K’ong-Kia, caruia Cerul i-a trimis o pereche de dragoni, din care regele a mancat-o pe femela. Unii vad in acest dar ceresc o confirmare a Virtutii regale si fac din K’ong-kia un intelept care respecta intru totul vointa Cerului. Altii insa vad in el un amator de magie care a instaurat dezordinea si “a pervertit Virtutea celor din dinastia Hia”.
Ultimul rege Kie, a distrus definitiv aceasta Virtute. Nu era un suveran incapabil, dar era un tiran. Iubea luxul si se destrabala cu prizonierele aduse din expeditii. Un vasal pe care Kie l-a inchis si apoi l-a eliberat, T’ang, sprijinit de alti vasali al lui Kie si de seniori, a ridicat o armata cu care l-a invins si l-a alungat pe Kie de pe tron.

CELE TREI DINASTII

Istoria celor Trei Dinastii este scrisa in Su king (Cartea de istorie), si in Si king (Cartea clasica a Poeziei) si in Analele pe bambus.
Lui Suen, ultimul Suveran, i-a urmat Yu, cel care a intemeiat dinastia Hia. Regii din aceasta dinastie s-au perverit, au incurajat coruptia, asa ca au fost alungati de regii din dinastia Yin (sau Sang, sau Yin-Sang) care i-au inlocuit. Ultimii regi din dinastia Yin au facut rau imperiului si au fost inlocuiti de regii din dinastia Ciu.

Doar cerul putea acorda investitura unui rege al Chinei

O familie nu putea da regi Chinei sau Fii ai Cerului (T’ien tiu) decat pentru perioada in care Cerul ii acorda investitura (ming). Aceasta investitura, acest mandat ceresc, era intotdeauna temporar.
Mandatul ceresc care permitea domnia se dadea numai datorita meritelor (kong) unui mare Stramos. Marii Stramosi ai celor Trei Dinastii Regale (San Wang) au fost toti ministri ai lui Suen, ultimul Suveran: Yu, care a intemeiat dinastia Hia, a fost SI-kong (sef al Lucrarilor publice); Sie si K’i, stramosii celor din dinastiile Yin si Ciu, au fost: unul, inspector al populatiei, celalalt functionar superior la agricultura. In plus, nasterea celor trei Stramosi dinastici a fost miraculoasa: ei s-au nascut din vointa Cereasca. In toate dinastiile, regii descindeau dintr-un Fiu al Cerului.
Inca de la inceputul secolului VIII I.H. . istoria arata ca cei din dinastia Ciu erau secatuiti de puteri. Virtutea lor era epuizata si dezastrele naturale au dovedit-o. Dezastre asemanatoare se produsesera si la sfarsitul dinastiei Hia, ca si la sfarsitul dinastiei Yin. Ultimii suverani din fiecare dinastie erau foarte orgoliosi si actionau asa cum doreau ei, in loc sa respecte Virtutea care era identica cu Ordinea naturala. Ei nu mai conduceau dupa mandatul dat de Cer si Cerul i-a abandonat, nemaitratandu-i ca pe Fii respectuosi, deoarece Virtutea regala se obtinea doar prin indeplinirea ordinelor ceresti.

CEI CINCI SUVERANI SI CEI TREI AUGUSTI

CEI CINCI SUVERANI SI CEI TREI AUGUSTI

Istoria traditionala a Chinei incepe cu epoca celor Cinci Suverani (Wu Ti) care au domnit, se pare, inaintea celor Trei Augusti (San Huang).
Primii trei din cei Cinci Suverani, si anume Huang-ti, Ciuan-hiu si Kao-sin sunt citati in lucrarile derivate din traditia confuciana, lucrari cu caracter mai curand filozofic decat istoric.
In cartea de istorie (Su king), atribuita lui Confucius, nu sunt mentionati decat ultimii doi Suverani, Yao si Suen.
Si-ma T’ien, care a scris prima mare compilare de istorie generala (Memorii istorice) vorbeste,in capitolul intai, de cei Cinci Suverani, mentionandu-l pe Huang-ti ca prim Suveran.
Intr-o traditie iconografica, probabil din epoca Han, rezulta ca cei trei Augusti ar fi domnit inaintea celor Cinci Suverani. Ei se numeau Fu-hi, Niu_kua si Sen-nong.
Eruditii chinezi si-au propus sa realizeze tabloul unei epoci fericite in care Suveranii si Augustii, domnind inaitea dinastiilor regale, erau dominati de Virtutea lor desavarsita.
Primii eroi din Su-King (cartea de istorie atribuita lui Confucius), Yao si Suen, apar implicati intr-o poveste dramatica a Marilor Ape, in care intemeietorul primei dinastii regale, Yu cel Mare, are rolul principal. In alte povestiri din aceasta carte, apar unii Augusti (Niu-Kua si Ciu-jong) sau alti eroi. Povestea Apelor Revarsate reprezinta un mit referitor la organizarea lumii, fiind legat, uneori, de rituri agrare cu caracte samanist: facand desene pe pamant, apa va tasni si va curge in albia sa.

Suveranii, creatori ai civilizatiei nationale

Fiecare Suveran avea ca emblema un Element unic si un fel de Virtute totala (din cele cinci Virtuti existente), ei fiind in acelasi timp creatorii civilizatiei nationale.
Fu-hi si Niu-Kua au creat, impreuna, riturile casatoriilor si ale cadourilor, iar Sen-nong, suveranul cu cap de bou, a inventat plugul si a stabilit regulile agriculturii si al tehnicilor de turnare a metalelor. Uneori, insa, aceste descoperiri sunt atribuite ministrului sau, C’e-yu.
Se spune ca Suen a finisat vasele de argila. Dar in cazul lui, marile descoperiri care i-au marcat domnia, ca si in cazul lui Yao, sunt opera ministrilor lor: Hi-ho, cel ca a stabilit anul solar, K’i, care i-a invatat pe chinezi sa semene si sa puna rasaduri, Kao-yao care a intocmit dreptul penal.
Deasupra acestor eroi specializati intr-un singur domeniu, suveranii domneau emanand, datorita Virtutii lor, o forta ordonatoare si civilizatoare.
Aceasta Virtute se propaga in spatiu si in timp, realizand unitatea imperiului si identificand frontierele Chinei, cu cele ale Universului, atunci cand Suveranul, calatorind, ducea cu el Virtutea sa la marginile lumii.
Huang-ti a atins, de exemplu, in Extremul Occident, muntele K’ong-t’ong, iar Ciuan-hiu, la capatul Levantului, arborele P’an-mu. A fost insa suficient ca Yao sa trimita delegati la cei patru poli si ca Suen sa faca o simpla ceremonie in capitala sa la cele patru porti, ca ei sa supuna Universul intreg ordinii pe care vroiau s-o impuna.
Un Suveran avea toate atributele pe care le putea da unui semizeu o filozofie (in intregul ei) diferita de conceptiile creationiste. Suveranii sunt prezentati in istoria traditionala mai curand ca niste intelepti decat ca eroi. Rolul lor primordial era sa faca sa domneasca ordinea printre oameni. Yao a instaurat domnia respectului filial si a virtutilor civice. El a domnit numai pentru binele poporului, fara a se gandi la persoana lui, ca si Suen.
Intre cei Cinci Suverani n-a fost nici o legatura de rudenie. Suen, de exemplu, era doar ginerele lui Yao si a fost facut Suveran dupa ce a fost ministru si a dovedit ca este un Intelept demn sa domneasca. Yao l-a proscris pe fiul sau, Tan-ciu, care ar fi facut rau imperiului.
Un Suveran era un intelept care domnea fara a dori sa guverneze. El se trudea sa creeze ordinea, dupa Virtutea care emana din el insusi. Aceata ordine era, inainte de toate, morala, dar cuprindea totul.

RAZVRATIREA LUI LUCIFER

RAZVRATIREA LUI LUCIFER

Actuala omenire are la baza o serie de tabu-uri de care nici la momentul prezent nu a reusit sa scape , dat fiind faptul ca aceste tabu-uri exista inca de la inceputurile civilizatiei.
Unul dintre cele mai importante tabu-uri daca il putem considera asa este cel legat de o entitate despre care toate scripturile stavechi mentioneaza unul si acelasi aspect, si anume ca s-a razvratit impotrica Creatorului. Cu toate ca s-au facut numeroase confuzii de-a lungul timpului in privinta originii acestei entitati pe care o stim drept Lucifer, o realitate este cert ca a existat referitor la aceasta fiinta de lumina despre care miturile mentioneaza ca in caderea sa din ceruri si-a pierdut o anumita nestemata pe care ar fi purtat-o in zona fruntii. Un sambure de adevar exista in orice mit si daca este sa dam crezare stravechilor legende cosmice, intr-adevar aceasta entitate a gresit de o maniera fundamentala.
Vorbim despre L’Kha-Fra, o fiinta care a facut parte dintre primii Fondatori care au decis sa exploreze universul fizic tridimensional si care a produs scindarea acestui grup in momentul cand Fondatorii au creat primii membri ai unei specii umanoide, adica primii oameni. Acest L’Kha-Fra este unul si acelasi cu Lucifer, acest nume fiindu-i dat de pamanteni din motive de pronuntie mai accesibila. Dar de ce a decazut Lucifer? El era considerat a fi “Purtatorul de Lumina”, multe doctrine isoterice atribuindu-i inca din vechime rolul de a-i invata pe oameni ce este Lumina, si nu cea fizica pe care o vedem cu ochiul ei Lumina- Cunoastere. Se spune ca intr-o maniera oarecum bizara si de netagaduit, Dumnezeu cand l-a facut pe om a poruncit tuturor fiintelor din ceruri sa se inchine acestei creaturi – omul, care la inceput nu cunostea nimic dar care, asa cum a hotarat Dumnezeu, avea suflet in care existau sentimente si trairi pe care nicio alta fiinta creata nu le avea, pentru ca nu dispuneau de suflet asa cum l-a pus Dumnezeu in fiinta umana. In acest fel o mare parte din civilizatii vechi, si chiar o parte a ingerilor si arhanghelilor au devenit nedumeriti si s-au vazut intr-un fel umilite. Cum, sa fie oamenii Pamnatului mai importanti pentru Dumnezeu decat ei toti, fiinte evoluate?
Era un fel de lectie pe care Dumnezeu le-o dadea ingerilor si altor civilizatii, pentru ca El daduse decizia ca multe clase de ingeri sa fie in slujba oamenilor, pentru a-i proteja. Era pentru prima data cand Dumnezeu experimenta un nou corp subtil creat din Gandul sau -Sufletul omului. Pentru multi ingeri aceasta hotarare a lui Dumnezeu era de neacceptat, deoarece ei nu admiteau sa slujeasca niste fiinte mult inferioare lor ca nivel de evolutie si puteri spirituale. Printre acesti ingeri s-a aflat si Lucifer, care avea o pozitie destul de inalta intr-unul din Consiliile Ierarhiei Spirituale a acestei zone galactice in care ne aflam noi.
Din punctul sau de vedere, pentru ca toate fiintele create au un liber arbitru, era inadmisibil ca Dumnezeu sa acorde mai multa importanta oamenilor decat ingerilor. Nu degeaba in scrierile esoterice de pe Pamant omul este considerat “Cununa Creatiei”, adica cea mai dotata fiinta dintre toate, si aici ne referim la corpurile subtile cel putin.
Desi omul nu este atat de evoluat in raport cu celelalte fiinte inteligente, totusi dispune de atu-uri cum sunt sentimentele si trairile emotionale, care nu exista la marea majoritate a civilizatiilor din galaxia noastra. Cu toate acestea majoritatea acestor civilizatii sunt benefice, si prin liber arbitru au imbratisat sensul cinstructiv si pasnic al evolutiei.
In ceea ce-l priveste pe Lucifer, este adevarat ca Tatal Ceresc – Dumnezeu l-a pedepsit prin alungarea sa pe Pamant. Si aici putem observa si intelege o idee la fel de veche precum timpul. Daca ne uitam intr-o familie unde exista cearta sau neitelegeri, ce se intampla? Daca unul dintre copii se cearta cu tatal, acesta ii spune: “du-te la maica-ta!”, Si astfel a patit si Lucifer, care pe buna dreptate a fost pedepsit si alungat pe Pamant. Planetei noastre i se mai spune si Geea sau Ter-Ra, Pamantul Soarelui, Pamantul Luminii sau Sotia Soarelui. Ce talc se afla in asta? Daca Tatal este Soarele ca forta spirituala, Mama este Pamantul sau Geea ca spirit. Daca Lucifer- Fiul sau Ingerul Neascultator a fost alungat, unde s-a dus? La Mama, adica la Geea, iar Tatal a ramas cu celalalt Fiu-Christ. De accea Biblia noastra, chiar daca prezinta inadvertente si erori, contine multe lucruri concrete, cum ar fi pilda fiului risipitor si pilda talantului. Lucifer este fiul risipitor, neascultator, care nu a acceptat ca omului i se acorda mai multa importanta decat lui ca inger si fiinta evoluata. Ceea ce a facut el ulterior cu oamenii Pamantului, la adapostul Geei, a fost sa introduca o doctrina diametral opusa celei adevarate. In acest mod el l-a inlocuit pe Dumnezeu, in vanitatea sa imensa, lezata de atitudinea Tatalui. Este evident ca Mama Geea a fost pedepsita la randul ei prin faptul ca a trebuit sa se supuna Legilor Divine si astfel ea a fost nevoita sa coboare in vibratie suportand vreme de mii de ani tot ceea ce au facut oamenii, influentati fiind de catre Lucifer si de catre toti cei care au aderat la doctrina sa.

MISTERUL CREATORILOR LUI HOMO SAPEINS

MISTERUL CREATORILOR LUI HOMO SAPIENS

Omul este numit in multe texte esoterice si spirituale drept “Cununa Creatiei”. Daca ar fi sa ne gandim la Creator atunci am putea spune ca in privinta omului care este mult mai putin evoluat decat alte categorii de fiinte din Univers, mai ales din planurile spirituale, o fi facut o eroare. Cum sa fie numit omul “Cununa Creatiei”?
Trebuie sa fie vreun talc al acestei afirmatii, pentru ca nu degeaba Maestrii Spirituali din stravechime au primit aceasta expresie de la Mesageri ai Luminii Tatalui Ceresc. Trebuie sa fie ceva cu omul de este pentru Dumnezeu mult mai important decat ingerii si alte categorii de fiinte ce slujesc Divinitatii. Intrebarea ar fi: cu ce sau prin ce este omul atat de important? daca ne uitam in toata istoria omenirii, aceasta este plina de suferinta si conflicte, ceea ce demonstreaza ca fiinta umana nu si-ar merita titlul de Cununa a Creatiei. Asta e doar aparent caci in adancul sufletului sau, pe un anumit nivel de energie, omul dispune de ceva cu adevarat sacru, de care alte fiinte nu au parte. Vorbim despre ceea ce putem numi Puterea Completa, pe care omul o are la dispozitia sa prin intermediul iubirii, care pe langa faptul ca este un sentiment, o traire sublima, reprezinta principiul divin originar si anume Puterea de Coeziune care tine impreuna tot ceea ce exista in Univers. Oamenii si mai ales cei din prezent nu cunosc prea multe despre ceea ce exista in sufletele lor, pentru ca zilnic au de indeplinit aceeasi rutina care le distrage atentia de la propriul sine spiritual.
Dar cine sunt cei care l-au creat pe om? Daca ar fi sa ne luam dupa versetele biblice, avem o echipa care l-a facut pe om “dupa chipul si asemanarea” lor; pentru ca exprimarea este la plural. Epopeea crearii omului si evolutia sa prin multe locuri din aceasta galaxie a implicat cateva rase de fiinte ce traiesc in planurile dimensiunilor superioare si care au avut rolul de a codifica complexele siruri de ADN. conform cu cele doua asa zise polaritati existente in ADN-ul universal -Tatal si Mama. Doar niste constiinte foarte evoluate puteau sa aiba acces la aceste siruri de coduri de energii Yin si Yang care se intrepatrund in ADN formand secvente codificate dupa un anumit tipar: structurand in cele din urma tot felul de forme si structuri complexe alea cestor forme. Asa a fost creat si omul ca specie, omul Pamantului nefiind primul prototip. De fapt este un urmas al primilor oameni care au fost creati in alta parte decat pe Pamantul nostru. Legenda lui Adam si Eva face parte dintr-un patrimoniu spiritual existent in arhivele Akasice galactice.
Aceste constiinte evoluate care au contribuit la prototipul omului,ca structura alcatuita pe sapte planuri, au lucrat prin intermediul civilizatiilor din Lyra, Pleiade, Arcturus, si a altor civilizatii care fac parte din Confederatia Galactica. Ar trebui sa ne imaginam de exemplu cum au fost asezate pentru prima data corpurile subtile ale primilor oameni, unul peste altul, de fapt unele intr-altele ca niste papusi Matroska, si ce fel de fiinte erau acelea care au realizat asa ceva si cata pricepere trebuie sa fi avut ele in a pune impreuna atatea corpuri subtile la o singura specie.
Si dintr-un anumit punct de vedere, Creatorii acestia care oricum nu pot fi considerat decat co-creatori in raport cu Creatorul Universului, au supravegheat intotdeauna propria creatie, intocmai ca un comerciant care produce niste bunuri si este interesat sa vada cum functioneaza acele bunuri de-a lungul timpului. Si atunci cand a fost necesar au intervenit, in calitate de Constiinte de Energie, prin mijlocirea anumitor civilizatii, in linia de evolutie a omenirii cand aceasta s-a aflat in pericol de distrugere dintr-un motiv sau altul. Cert este ca din acest punct de vedere acesti co-creatori se afla in permanent contact de constiinta cu Constiinta Arhetipala a Umanitatii, deoarece ei reprezinta unul din aspectele superioare ale omenirii. Cu alte cuvinte, daca rasele din Pleiade reprezinta ca civilizatii starea sentimentala pe care omenirea trebuie sa o atinga ca stadiu de evolutie, adica iubirea neconditionata, aceste Constiinte de Energie co-creatoare sunt aspectul colectiv de Constiina Divina la care candva omenirea va trebui sa ajunga ca stadiu de evolutie. Si cum ceea ce este in mare esta la fel cu ceea ce este in mic, intr-o zi oamenii mileniilor viitoare vor putea evolua in asa fel incat vor atinge un asemenea stadiu de co-creatori, la fel ca cei care l-au creat pentru prima data pe Om.

OMUL CU MASCA DE FIER

Identitatea omului cu masca de fier este desigur una din enigmele cele mai celebre din istoria Ferantei. In fond. cine a fost omul care, timp de douazeci si doi de ani, in patru inchisori duferite, a fost silit sa poarte, permanent, nu numai o masca de fier, dar si o masca de catifea neagra? Partea de jos a mastii avea arcuri de otel. Se daduse ordin ca omul sa fie ucis daca si-o scotea.
Ludovic XIV, Regele Soare (1643-1715) a spus: “Vreau ca nimeni sa nua fle vreodata cine este.” la randul lui, Michel de Chamillard, ministrul Regelui Soare, intrebat pe patul de moarte, a spus: “nu pot destainui, este secret de stat.”

Daca se examineaza jurnalul lui du Junca, reprezentantul regelui la Bastilia, la data de 18 septembrie 1698, se poate citi: “Joi, 18 septembrie, la ora trei dupa amiaza, domnul de Saint-Mars, guvernatorul fortaretei Bastilia, s-a prezentat, venind din fostul lui post de guvernator al insulelor Saint-Marguerite-Honorat, aducand cu el, in litiera sa, un vechi detinut pe care l-a avut in paza si la Pignerol, pe care l-a tinut permanent mascat, al carui nume nu se spune, si pe care l-a inchis, coborand din litiera, in prima camera din turnul Basiniere, asteptand noaptea, pentru a-l lua si conduce chiar el, la ora noua seara, cu domnul de Rosarges, unul din sergentii pe care domnul guvernator l-a adus, in a treia camera, singur in turnul Bretaudiere pe care l-a mobilat cu tot ce trebuie, inainte de sosirea sa, primind ordin de la domnul de Saint Mars, care detinut va fi servit si ingrijit de domnul de Rosarges, si hrana prizonierului fiind asigurata de domnul guvernator.”

Intr-un alt jurnal, in care se treceau date asupra mortii sau eliberarii detinutilor, du Junca a scris la data de 19 noiembrie 1703:
“In aceeasi zi, 19 noiembrie 1703, detinutul necunoscut, avand permanent masca de catifea pe fata, pe care domnul guvernator de Saint-Mars l-a adus cu el,venind din insulele Sainte-Maeguerite, pe care-l pazea de mult timp, care s-a simtit ieri cam rau iesind de la slujba religioasa, a murit astazi la orele 10 seara, fara a fi avut vreo boala grea, in cel mai scurt timp.”
Masca de Fier a fost inmormantat la 20 noiembrie in cimitirul Saint-Paul sub numele de Marchiel sau Marchioly. Fata i-a fost arsa cu vitriol pentru ca, in caz de deshumare, sa nu poata fi nicicum identificat.
Apoi, a fost uitat pana la aparitia, la Amsterdam, in 1745, a unei cartulii anonime; Memorii secrete pentru a servi istoria Persiei. Autorul satirizeaza personaje de la curtea lui Ludovic XIV, carora le a nume persane. In carte se vorbeste de un detinut politic mascat, pe care autorul il considera a fi contele de Vermandois, fiul lui Ludovic XIV si al domnisoarei de La Valliere.
Voltaire a fost primul care s-a ocupat, cu adevarat, de enigmaticul caz al omului cu Masca de Fier. Desigur ca ideea i-a venit dupa ce citise lucrarea de mai sus, pe care o cunostea. In “Secolul lui Ludovic XIV”, el relateaza povestea misteriosului detinut care avea o voce frumoasa si o piele oachesa… Voltaire a pomenit din nou aceasta enigma in “Dictionarul enciclopedic.”
Editorul sau – sau chiar Voltaire insusi – a redactat o nota in care se spune ca omul cu Masca de Fier era probabil fratele mai mare al lui Ludovic XIV.
Intre timp, alti doi autori au evocat curiosul mister. In 1754, abatele Lengley- Dufresnoy a identificat Masca de Fier cu ducele de Beaufort, disparut in fata orasului Candie, in Creta. Mai tarziu, in 1769, un alt eclesiast, parintele Griffet, a publicat fragmentele din jurnalul lui du Junca.

ENIGME CAPTIVANTE ALE ISTORIEI

ENIGME CAPTIVANTE ALE ISTORIEI

Un castel, o capela, un tezaur

“Totul parea incremenit in micul oras de provincie asezat langa vechiu castel. Doar o lumina se misca prin hatisul care inconjura castelul luminand drumul unui om care inainta fara ezitare. Avea in maini, o cazma si diferite alete scule. Brusc, a incalecat ghizdurile unui vechi put si a disparut.

Acest om se numea Roger Lhomoy si cauta o comoara in castelul din Gisors, capitala regiunii Vexin normand. Unele legende vechi i-au convins ca in movila de pamant pe care se afla castelul medieval din Gisors, orasul lui natal, se ascundea o comoara imensa.

Roger Lhomoy a reusit sa fie angajat, de catre conducerea orasului, ca paznic si ghid al castelului. In fiecare noapte – facea cercetari pe ascuns.

A inceput prin a desfunda un vechi put care, in timp, se umplea cu pamant , si a coborat in el, ajungand pana la adancimea de treizeci de metri. Riscurile la care se expunea erau foarte mari si, de altfel, intr-o noapte, pamantul s-a prabusit peste el si si-a rupt un picior. A reusit, totusi, sa iasa la suprafata cu eforturi supraomenesti.

Refacut, Roger Lhomoy s-a hotarat sa abandoneze putul, in care nu descoperise galeria pe care se astepta s-o gaseasca, si a inceput sa sape in alt loc, la cinsprezece metri mai departe. Folosind instrumente improvizate, a reusit sa ajunga la saisprezece metri adancime. Acolo, a descoperit o mica sala, de circa patru metri pe patru. Apoi, a sapat pe orizontala, in directia putului pe care-l explorase mai inainte. Si prin acest tunel care nu avea decat cinzeci de centimetri diametru, Lhomoy a inaintat tarandu-se pe burta…

Din pacate, acesta nu a dat nici un rezultat. Atunci, curajosul explorator a inceput sa sape din nou pe verticala, pornind de la acel tunel. El a sapat patru metri in noua galerie si a ajuns la un zid. Lhomoy a reusit sa scoata doua pietre din zid, si-a bagat capul prin spartura facuta si a scos un tipat: descoperise o sala uriasa.

Cu lampa in mana a patruns in sala lunga de treizeci de metri si jumatate, care nu era altaceva decat o capela in stil romanic, avand un altar si statui ale lui Iisus Hristos si ale apostolilor sai. De-a lungul zidurilor erau asezate nouasprezece sarcofage de piatra lungi de doi metri. Fascicolul de lumina ai lampii a descoperit treizeci de cufere asezate in randuri de cate zece! Cuferele aveau lungimea de doi metri si cincizeci. Inaltimea de un metru si optzeci si latimea de un metru si saizeci…

Totusi, oricine putea vedea groapa pe care a sapat-o. Doi oameni s-au oferit sa coboare in ea: unul din ei a ajuns pana la cripta. N-a intrat in ea, dar aruncand cu pietre, a auzit cum rasuna.

Autoritatile au inceput sa-i faca necazuri lui Lhomoy. L-au acuzat de degradarea monumentului si a fost dat afara. Chiar in acea zi, conducerea orasului a pus oameni sa astupe groapa. Pamantul a acoperit, din nou, misterioasa pestera a lui Ali Baba, Intrevazuta un moment.

Dar enigma din Gisors nu era decat la inceput. Lhomoy i-a povestit aventura sa scriitorului Gerard de Sede. Deosebit de interesat, acesta a facut o cercetare aprofundata a problemei. Dupa ce a publicat in presa un reportaj asupra misterului din Gisors, a primit un telefon ciudat. Un barbat vroia sa-i faca niste destainuiri si Gerard de Sede i-a facut o vizita.

Barbatul de la telefon fusese stupefiat vazand in articolul lui Gerard De Sede, un plan al capelei descoperite de Lhomoy.

“Este foarte ciudat, i-a spus scriitorului. Iata ce detin de mai multi ani: este un plan si am cautat mereu, dar in zadar, sa aflu la ce monument se refera. Va jur ca muream de dorinta de a afla, deoarece documentele care insotesc acest plan arata ca el desemneaza locul unde au fost puse la adapost cele mai importane secrete ale Ordinului Templierilor. Nu sunt autorizat insa sa va arat aceste documente, dar uitati-va la acest plan, cred ca o sa va intereserze.”

Gerard de Sede s-a tulburat vazandu-l, deoarece acest plan era exact la fel ca celal capelei subterane din Gisors. O mistificare era exclusa: era imposibil sa faci, intr-un timp atat de scurt, o copie dupa planul publicat in presa.

De altfel, se vedea ca planul era vechi.
In partea de jos a documentului pe care i-l arata interlocutorul sau, Gerard de Sede a observat o cruce cu extremitatile latite, inscrisa intr-un cerc, care la randul lui, era inscris intr-un patrat. Amintea de crucea Ordinului Templului.

De asemenea, scriitorul si-a amintit ca a vazut o cruce asemanatoare pe camp, in apropierea unui drum din jurul orasului Gisors. Oricum, umbra Ordinului Templului parea sa domine enigma de care se ocupa. Dar cine au fost, in fond, Templierii, acesti oameni carora le-au fost consacrate atatea studii in ultimii ani?

OBICEIURI EROTICE

OBICEIURI EROTICE

La Kerlvas, langa Plouarzel, se ridica menhirul Saint-Renan, cel mai inalt din zona. Are 12 metri si, la un metru de la sol, prezinta doua cocoase opuse diametral, de vreo 30 de centimetri in diametru. Ele erau odinioara obiectul unei veneratii precise, care le-au facut celebre.

Cavalerul de Freminville a fost unul dintre primii care au descris superstitiile legate de menhirul Saint-Renan.
“Tinerii casatoriti – scria el in 1827 – se duceau cu piosenie la menhir, se dezbracau si fiecare isi freca pantecele de una din protuberantele de piatra. Barbatul spera ca, prin aceasta ceremonie ridicola, va avea baieti mai multi decat fete iar femeia spera ca va fi stapana absoluta a casei.
Acest gen de prsactici se mai intalnea inca in 1917 si Georges Guenin il va consemna in cartea sa intitulata Pietre si legende din Bretania (1936).
Menhirul din Moelan, care are o singura protuberanta, este obiectul unor obiceiuri similare cu cel din Kerlvas. Intre satele Cast si Ploeven, se afla un menhir inalt de 3,25 metri, numit fusul Sfintei Barbara. Cei care reusesc sa azvarle o moneda care sa se opreasca pe varful megalitului sunt siguri ca se vor insura in anul respectiv. Menhirul de la Saint-Genit, din apropiere, este obiectul unor practici falice.
“Exista – scrie Louis Bousrez _ la marginea vechii cai romane de la Mans la Tour, un menhir cu o inaltime de 1.75 metri. In varful sau se afla o adancitura. In acel loc, in care se poate vari mana, se gasesc, din timp in timp, monezi si alimente: paine, fructe etc. oferite de cei care atribuie pitrei insusiri miraculoase. aceste lucruri sunt puse drept ofranda, fara nici un scop caritabil, caci nimeni nu le poate vedea din drum.”
Pana in anul 1909, tinerele fete de maritat din Crozon veneau sa calareasca un menhir rasturnat in apropiere de grota Morgan. Acelasi lucru se intampla si la menhirul de la Locmariaquer, in noaptea de intai mai. Aceste superstitii erau, fireste, foarte rau vazute de catre biserica. Aceasta a distrus un numar de megaliti (menhirul de la Ploemel si cel de la Kerbenes), a caror piatra a folosit-o la bordurile drumului.
In aliniamentul de la Menec s-a aflat un menhir numit corabia, care a fost rasturnat si distrus in anul 1815. Paul Sebillot spune, in lucrarea Folclor din Franta, ca pe la sfarsitul veacului trecut, se practica inca in jurul menhirului, un dans ritual ciudat. In nopti cu luna plina, perechi de tineri casatoriti dansau complet goi pe langa menhir. Barbatul o fugarea pe femeie, in timp ce rudele ii pandeau din spatele unui alt menhir, numit, nu intamplator, Panditorul. Femeia, banuindu-se vindecata de sterilitate, sfarsea prin a se oferi barbatului ei.

PIETRE LEGENDARE

PIETRE LEGENDARE

Sunt multe legendele in cea ce priveste semnificatia megalitilor. Cantecul lui Roland, ciclul legendelor Regelui Arthur, aventurile vrajitorului Merlin, cucerirea araba etc, au dat numele multor megaliti, dupa cum urmeaza:
dolmenul de la Arles-pe-Tech se numeste cascada-Roland, cel de la Dore Valley, din Anglia, se numeste piatra-lui-Arthur, cel de la Saint-Malon este cunoscut sub numele de mormantul-lui-Merlin-Vrajotorul etc.
“Vrajitorul Merlin – scrie Fernand Niel – a transportat pietrele de la Stonehenge in campia Salisbury ( asa- numitul dans al uriasilor). Un strigoi locuia intr-un dolmen de la Noordsleen (Tarile-de Jos). El ratacea noaptea prin regiune si se deda la tot felul de lucruri ingrozitoare. Bunica dracilor se plimba intr-o zi purtand pe cap tablia dolmenului de la Ha-Heun (Coreea) si in brate stalpii. Dracoaica a vrut sa se odihneasca, fiindca pietrele erau foarte grele. Punind stalpii pe pamant, acestia au ramas in picioare si lespedea pe care o purta pe cap s-a asezat singura pe stalpi.”
Daca iti apropii urechea de dolmenul din Peron, ai sa auzi clopotul orologiului care se afla inauntru si bate orele. Noaptea e mai bine sa nu fii in vecinatatea megalitului pentru ca-i da tarcoale fiara din Bere, atat de ingrozitoare incat nimeni n-a supravietuit pentru a o descrie; de aceea dolmenul se mai numeste si piatra criminala.
Dolmenul de la Chapelle este cunoscut sub numele de piatra-gasita sau casa-gasita, din cauza deschiderii din lespedea de jos. Se spune ca o galerie subterana conduce de la dolmen la stancile Saint-Meen aflate la cativa kilometri distanta si ca acolo traiesc niste pitici care fura nou-nascuti si le iau locul in leagane. Pentru ca un astfel de pitic sa dea inapoi copilasul, trebuie sa se arunce noua mere intr-o caldare cu apa clocotita.