MOSTENIREA ULTIMULUI PIAST

MOSTENIREA ULTIMULUI PIAST

La 15 iulie 1410 langa Grunwald, la 12o km nord-est de Torun, s-au infruntat intr-o adevarata ” batalie a natiunilor” la nivelul vremii, statul ecleziastical Ordinului cavalerilor teutoni, sutinut de lumea germana si de Europa Apuseana, si regatul polon cu aliatii sai lituani,rusi, moldoveni si tatari. Totul s-a petrecut intr-o lume pe care romanii o percep mai mult dupa romanul lui H.Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, , decat din lucrari istorice.

In secolele XIV-XV, regatul polon reunificat de Vladislav I Lokietek (1320-1333) si transformat de fiul sau Cazimir cel Mare (1333-1370) intr-o adevarata monarhie autoritara centralizata arata diferit de Polonia actuala.  Cnezatul Mazoviei, inima Poloniei de azi, era doar vasal Coroanei, astfel ca cele doua parti ale acesteia, Polonia Mare si cea Mica, formau un fel de cizma. Cazimir, despre care se spunea ca a gasit o Polonie de lemn si a lasat-o de piatra, si-a meritat porecla de “cel Mare”.

Abil diplomat, sub presiunea Ordinului cavalerilor teutoni de nord si a regatului boem de vest, Cazimir a fost nevoit sa duca o politica razboinica. Din 37 ani de domnie doar opt nu au fost afectati de conflicte militare. Ordinul a inchis inca din 1308 iesirea Poloniei la Marea Baltica. In acest fel a aparut prima mare problema a istoriei medievale polone: cea a iesirii la una dintre cele doua mari, Baltica sau Marea Neagra. In plus, la 1348, Cazimir cel Mare a fost nevoit sa recunoasca in sud-vest stapanirea Sileziei de catre regatul boem, care va reveni la Polonia abia dupa Al Doilea Razboi Mondial. Drept urmare, el a cautat compensatii spre rasarit  si sud-est, cucerind intre 1340 si 1366 de la rusii halicieni si lituani Rusia Rosie si cea a Haliciului, cat si Volania apuseana. Totodata, si-a impus suzeranitatea asupra cnejilor lituani din Volania rasariteana si Podolia apuseana.

Si-ar fi intins stapanirea si asupra Moldovei, care reprezenta cheia iesirii spre Marea Neagra, sub pretextul amestecului in lupta pentru tron dintre nepotii lui BogdanI, Stefan si Petru I, dar in  1368 cel din urma a infrant ostile polone in ” Codrii Plonini” pe Prut, intre Sniatyn si Cernauti, oprind inaintarea  polona in acea directie.

Dupa 1366, regatul polon crescuse cu 25% in suprafata, alungind talpa cizmei cu care semana, si cu 30% ca populatie, depasindu-si limitele etnice. Devenise astfel o monarhie multinationala de felul celor reprezentate in Europa Centrala si Rasariteana de Casele de Habsburg, Luxemburg, Anjou si Giedimyn

Cazimir cel Mare, ultimul rege Piast al Poloniei, a murit in  1370 fara urmasi masculini. Coroana polona a fost preluata de nepotul sau de sora, regele Ungariei, Ludovic I de   Anjou, devenit si rege al Poloniei intre 1370 si 1382. Numai ca nici acesta nu a avut baieti. Pentru a obtine acordul nobilimii polone laice si ecleziastice la recunoasterea ca rege   a ficei sale Hedwiga, care, ca femeie, nu avea drept la tron, Ludovic I a cedat nobilimii o seama de privilegii ale puterii regale inca din 1374 ( actul de la Casovia sau Kosice), care a stat la baza neobisnuitei ascensiuni a acesteia in Polonia.

SOIMUL MALTEZ

 

SOIMUL MALTEZ

 

In anul 1523 Suleiman Magnificul alunga  din Rhodos  Cavalerii din Rhodos si de Malta, cunoscuti pentru inceput ca si Ordinul Eforiei  Sfantului Ion al Ierusalimului. Ordin infiintat in jurul anilor 1o5o, la Ierusalim, cu scopul de a administra un spital pentru pelerinii din Tara Sfanta. In anul 1113, Papa Pascal al II-lea, a recunoscut Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta ca ordin religios. Ulterior ordinul devine militar cu scopul de a-i apara pe bolnavi, pelerini, si teritoriile crestine din Tara Sfanta.

Ordinul Eforiei Sfantului Ion al Ierusalimului, detinea o putere si avere colosala,   pietre  pretioase, matasuri, fildesuri, lucrurile cele mai de valoare din Rasarit. Se crede ca Razboaiele Sfinte  reprezentau pentru ei ca si pentru templieri, un prilej de jaf.

Izgoniti de Suleiman Magnificul din Rhodos , se stabilesc in Creta unde stau sapte ani, pana la 153o cand l-au convins pe imparatul Carol al V-lea sa le dea Malta, Goto si Tripoli cu conditia sa stea acolo dar fara vdreptul de a o ceda sau vinte altora. tributul anual cerut de imparatul carol al V-lea era o pasare neinsemnata, doar ca o formalitate.  Ce putea fi mai firesc ca acesti  cavaleri imens de bogati sa caute o posibilitate da a-si exprima recunostinta?  A fost o idee fericita ca sa-i trimita lui Carol drept tribut in primul an , nu o pasare vie neinsemnata, ci un soim de aur splendid incrustat din cap pana in gheare cu cele mai superbe nestemate din cuferele lor.

Marele Maestru Villiers de L’Isle Adam a comandat aceasta pasare batuta cu nestemate si inalta de treizeci de centimetri unor sclavi turci din castelul St. Angelo si a trimis-o imparatului Carol, care se afla in Spania.  A trimis-o pe o galera comandata de un cavaler francez numit Cormier sau Corvere, membru al Ordinului.  Galera nu a ajuns niciodata in Spania.  Un amiral  celebru al piratilor Barbarossa, Barba Rosie…. cu sediul in Alger , a confiscat galera francezului si tot el a confiscat si pasarea.  Pasarea a plecat la Alger. Istoricul francez Pierre Dan o mentioneaza intr-una din scrisorile lui din Alger. A scris ca pasarea se gasea acolo de mai bine de o suta de ani, pana a fost luata de Sir Francis Verney, aventurierul englez, care a lucrat o vreme mana in mana cu piratii din Alger.

Este sigur ca in Memoriile familiei Verney in secolul al XVII-lea, de Lady Francis Verney, nu exista nimic despre pasare. Sir Francis nu a avut pasarea cand a murit intr-un spital din Mesina in 1615. Era complet ruinat.  Pasarea a plecat in Sicilia si intra in posesia lui Victor-Amadeus II, la catva timp dupa ce a ajuns rege in 1713, fiind unul din darurile pentru sotia lui cand s-a casatorit la Chambery, dupa abdicare. Pasarea apare mai tarziu in posesia unui spaniol, din armata care a cucerit Neapolul in 1734- tatal lui Don Jose Monino y Redondo, conte de Floridablanca, primul ministru al lui Carol al III-lea. Nimic nu dovedeste  ca statuia nu a ramas in familia lor pana, cel putin, la sfarsitul razboiului carlist din 1840. Apoi a aparut la Paris exact pe vremea cand Parisul foia de carlistii care fugisera din Spania. Unul dintre ei trebuie s-o fi luat cu el, dar indiferent cine o fi fost, probabil nu stia nimic despre adevarata ei valoare. Pasarea fusese- fara indoiala ca o precautie luata in timpul tulburarilor carliste din Spania- vopsita sau emailata complet, ca sa nu arate decat ca o statuieta neagra, nu prea interesanta. Sub acest deghizament, pasarea a circulat prin Paris timp de saptezeci de ani, pe la diversi proprietari si negustori de antichitati, prea stupizi ca sa-si dea seama ce se afla sub email.

Timp de saptezeci de ani, acest obiect splendit a fost ca o minge de fotbal zvarlita prin rigolele Parisului – pana in 1911, cand un negustor grec, Charilaos Konstantindes, a descoperit-o intr-o pravalie oarecare. Nu i-a trebuit mult lui Charilaos ca sa priceapa despre ce e vorba si s-o cumpere. Grosimea stratului de email nu putea ascunde valoarea ei ochilor si nasului sau cunoscator. Charilaos nu se grabea sa converteasca in bani descoperirea lui. Stia ca valoarea ei era imensa. E cu putinta sa fi intentionat sa trateze cu unul din descendentii vechiului ordin- Ordinul englez al St. Ion din Ierusalim, Ordinul prusac al Johannetilor, sau cu bransele italiene sau germane ale Ordinului suveran al Maltei- toate ordine bogate.  Pentru a o tine in siguranta , in timp  ce-si continua cercetarile, Charilaos a dat pasarea din nou la emailat.  La un an dupa ce a dobandit-o magazinul lui este pradat si el ucis, pasarea disparand .                      Dupa saptesprezece ani  este descoperita in casa unui general tarist-Kemidov- intr-o suburbie a Constantinopolului.  Generalul habar nu avea de valoare acestei pasari, pentru el nu era decat o figurina neagra si emailata.

 

 

SOE ROMANIA

O ISTORIE. SOE ROMANIA

Un oras marocancu cladiri albe, in care backgroundul  maur se intalneste cu puternice influente franceze si spaniole, scaldat de valurile Atlanticului: Casablanca. A intrat in istorie nu datorita celebrului film, in care jucau nu mai putin celebrii Ingrid Bergman si Humphrey Bogart, ci din pricina unei intalniri a doua personaje cel putin la fel e notorii: Sir Winston Churchill si Franklin Delano Roosevelt (FDR), premierul Marii Britanii si, respectiv, presedintele Statelor Unite.

Si poate nici asta nu ar fi fost cine-stie-ce,  daca din gura celui de-al doilea nu ar fi iesit porumbelul , si din pacate nu era cel alb: la o conferinta de presa, pentru a potoli foamea de nou a jurnalistilor, Presedintele Roosevelt, fara o consultarea prealabila cu premierul Churchill, a an untat ca adoptarea fata Puterele Axei a politicii capitularii neconditionate era singura modalitate de a asigura pacea postbelica,

Desi luat pe nepregatite, premierul britanic a reiterat acest punct de vedere, pe care FDR il imprumutase dintr-o corespondenta veche de peste trei sferturi de secol, din anii Razboiului Civil American.

Dar nu istoria deciziei era importanta, ci motivatia si consecintele ei. Asadar, ea era destinata urechilor lui Uncle Joe, Iosif Stalin, presedintele Consiliului Comisarilor Poporului, pentru a-l convinge ca nu este cazul sa  semneze o pace separata cu germanii, deoareceoccidentalii vor lupta pana la infrangerea totala a Germaniei.

Pe de alta parte, ea era destinata si germanilor, fortandu-i pe acestia sa lupte pe Frontul de Est pana la sfarsit, cu speranta ca anglo-americanii vor ajunge in Vaterland (Tara Mama, Germania) innaintea sovieticilor. Dar declaratia a insemnat si o crunta lovitura pentru rezistenta germana, care spera a obtina ajutor de la aceiasi anglo-americani in actiunea de a-l inlatura pe Adolf Hitler. Astfel ca replica ministrului german al Propagandei, dr. Joseph Goebbels, avea sa prinda foarte usor. Iar de aici si pana la razboiul total proclamat de acelasi personaj, la 18 februarie 1943, nu a mai fost decat un pas. Nu ca cea ce s-a petrecut dupa 18 februarie avea sa fie mult diferit de ceea ce se intamplase anterior, doar ca acum avea un  nume! Nu-i de mirare, asadar, ca decizia de la Casablanca a avut si va mai avea sustinatori si adversari.

Dar chiar si fara intalnirea de la Casablanca, anul 1943 a fost crucial pentru evolutia celui de Al Doilea Razboi Mondial. Nu batalia de la Stalingrad sau victoria din Egipt ( desi fara ele nu se putea!) au inclinat balanta in favoarea Natiunilor Unite, cat victoria de la Kursk-Orel  si scoaterea din razboia Italiei au facut ca zeul Marte sa se uite tot mai mult si tot mai des spre Aliati. Incet-incet, Wehrmachtul  este constrans la o retragere continua, care nu ia sfarsit decat odata cu capitularea neconditionata, la inceputul lunii mai 1945.

In statele satelite toata lumea se gandeste la o intelegere onorabila cu occidentalii, care, pe de o parte, sa ofere o solutie rezonabila celor ce gestionasera puterea in conditiile preeminentei germane pe continent, celorlalti, ce constituisera “opozitia”, sa  le sprijine cucerirea puterii si revenirea la un regim democratic, iar tuturor sa le ofere garantii in fata unui apetit teritorial mereu crescand al Uniunii Sovetice. Ceea ce nu stiau, sarmanii, nici unii, nici altii, era ca soarta lor se ” jucase” din momentul in care la Londra si Washington se recunoscuse dreptul Moscovei de a detine o granita de securitate prin impunerea unor guverne ” prietene” in statele din proximitatea vestica. Nestiind nimic din acestea, romanii de la putere sau din opozitie, se agita, angajandu-se in tentative de negociere a unei iesiri a tarii din razboi. Sunt propulsati in fata diplomati despre care la Londra si Washington se stie ca au simpatii occidentale; chiar si aceia care reprezentau conducerea din acel moment a Romaniei. Si sunt facute oferte tentante pentru a determina aparitia la Dunare a unui corp expeditionar anglo-american.  The bets have been placed,  rostise noul crupier traditionala formula ” les jeux sont faits, rien ne va plus”    (jocurile sunt facute).

ATLANTIDA

ATLANTIDA

Singura sursa pentru legenda Atlantida o reprezinta dialogurile Timaio si Kritias scrise de filozoful grec Platon in prima jumatate a secolului al IV-lea i.Hr. Credibilitatea se bazeaza pe pe doua presupuneri: in primul rand, ca Platon nu inventa povesti; in al doilea rand, ca sursa lui de inspiratie, carturarul atenian Solon, nu inregistrase , cu citeva generatii inainte, o poveste imaginata de preotii egipteni din Sais, presupusiii lui informatori din cursul secolului al VI-lea i.Hr.

Este mult mai probabil ca preotii egipteni sa fi dispus cu adevarat de arhive care se intindeau pe mii de ani inainte. Istoricul grec Herodot, cel care a adunat tone de informatii de la preotii egipteni cu ocazia vizitei facute acolo la mijlocul secolului al V-lea i.Hr., multe dintre ele verificabile, sustine ca i s-a aratat un papirus cu lista de succesiune a ” treisute si treizeci de monarhi egipteni”. El ne avertizeaza totusi: “Cel care crede povestile spuse de egipteni este liber sa le accepte ca fapte istorice”.

Pe vremea lui Solon, marinarii din Mediterana aveau cunostinta de tarmurile indepartate de dicolo de Marea Rosie spre est si de Stalpii lui Hercule spre vest. Cu toate astea, Atlantida nu  trebuie cautata atat de departe. Pentru egiptenii din seculul al VI-lea i.Hr., izolati de secole intregi dupa prabusirea universului Epocii Bronzului, insula Creta reprezenta  un tinut misterios de dincolo de orizant si care gazduise odinioara o civilizatie stralucitoare. Toate contactele  cu ea fusesera pierdute dupa un cataclism pe care ei l-ar fi putut percepe sub forma unui val de intuneric si a navalei lacustelor inregistrate  in Vechiul Testament (Exodul, 10).

In ziua de azi, multi dintre cei care accepta veridiciitatea povestii relatate de Platon socotesc Atlantida ca fiind civilizatia  Cretei minioice si disparitia ei ca fiind datorata eruptiei vulcanului Thera la mijlocul mileniului al II-lea i.Hr.

” A OPTA MINUNE A LUMII” – CAMERA DE CHIHLIMBARm

                       ” A OPTA MINUNE A LUMII”- CAMERA DE CHIHLIMBAR

 

                      Camera de chihlimbar, este o capodopera creata de  maestrii germani si rusi la comanda regelui Prusiei Friederich Wilhelm I, a carei constructie este inceputa in anul 1701 si finalizata la Tarskoe Selo , orasul imperial rusesc in anul 1709.

                     Camera de chihlimbar avea o suprafata de 1080 metri patrati, tapetati cu chihlimbar si foita de aur si cu mobilier din aceeasi piatra pretioasa.

                      Gratie “Saslonului de chihlimbar” cum a mai fost numita, doua mari puteri ale Europei deveneau aliate, fara ca vreunul dintre conducatori sa stie ca misterioasa incapere avea sa duca, peste secole, la conflicte intre tarile lor.

                      In 1712 Petru cel Mare muta capitala Rusiei de la Moscova la Sankt-Petersburg si astfel capitala devine noua destinatie a pretiosului cadou oferit de conducatorul Prusiei. Operatiunea de transport nu a fost usoara: panourile de chihlimbar au fost incarcate in 18 lazi, acestea fiind transportate pe ultimul segment al calatoriei cu ajutorul saniilor, pentru a depasi obstacolele dificilei ierni rusesti.

                   Camera de chihlimbar a fost instalata in Palatul de iarna Sankt-Petersburg 18 ani mai tarziu, in 1743, operatiunea desfasurandu-se sub supravegherea Imparatesei Elizabeta Petrovna, fiica lui Petru cel Mare. Dupa 12 ani, in 1755, opera de arta a fost mutata in Palatul Ecaterina, intr-o incapere mai spatioasa, unde pana in septembrie 1941 “cea de-a opta minune a lumii” uluieste vizitatorii din intreaga lume.

               In noiembrie 1941, Batalionul SS condus de van kunsberg,o fost creat cu un singur scop: capturarea celor mai importante obiecte de arta si transferarea acestora in siguranta, in Germania. Panourile pretiosului salon au fost desfacute de soldatii germani in doar 36 de ore, au fost impachetate cu grija in 29 de lazi, si apoi instalate in castelul Konigsberg, o fortareata construita in secolul al XIII-lea de Ordinul Cavalerilor Teutoni si expusa in aceasta fortareata-muzeu pana in primavara anului 1944, cand a fost zarita pentru ultima data inainte de a fi ascunsa in catacombele cetatii.

             Camera de chihlimbar  a disparut in negura razboiului, iar soarta sa avea sa fie cercetata in urmatoarele decenii de autoritatile sovietice si si germane si de cautatorii de comori si colectionarii de arta.

               In 1967 Guvernul sovietic a infiintat o comisie oficiala care sa caute “Salonul de chihlimbar”. Comisia a efectuar cercetari in subsoluri, buncare,, mine si depozite subterane, functionand timp de 17 ani. In decembrie 1984, cand inca nu fusese descoperita nici o dovada care sa duca la comoara pierduta, comisia a fost desfiintata.

             In 1979, cand efortul de cautare a Camerei de chihlimbar se afla inca in desfasurare, Consiliul de Ministri URSS a votat in favoarea reconstituirii pretioasei camere. 
            Proiectul s-a desfasurat de-a lungul a 24 ani, au fost folosite peste 6 tone de chihlimbar, a fost finalizat in 2003, fiind inaugurat cu ocazia aniversarii a 300 de ani de la fondarea orasului Sankt-Petresburg.

              Astazi Camera de chihlimbar, este accesibila tuturor celor ce viziteaza Palatul Ecaterina, povestea acestei comori atragand turisti din toate colturile lumii care doresc sa vada monumentul cu o istorie plina de mistere si care a jucat un rol important in relatiile dintre doua tari importante .

              O poveste uimitoare despre fantastica opera de arta, Camera de chihlimbar. o gasim in romanul cu acelasi nume a lui Steve Berry, a carui romane sunt uimitoare si care au la baza o poveste adevarata.

 

SFARSITUL NECUNSCUT AL LUI GOYA

                 Desi nu face obiectul unei otaviri criminale,cazul  este tot atat de nefericit prin tragismul sfarsitului sau si poarta pecetea necunoscutului.

                   Francesco Jose de Goya , pictor spaniol,considerat unul dintre cei mai celebri pictori ai omenirii datorita valorii operelor sale, s-a nascut la Fuendetodos (Aragon) si a trait intre anii 1746-1828, fiind pictor oficial al curtii Spaniei, remarcandu-se prin portretele facute lui Carol al IV-lea, Mariei Louisa si intregii familii regale.

                   Goya a fost multa vreme chinuit de o boala cumplita: o stare depresiva a pus pentru prima oara stapanire pe el in anul 1778, cand abia implinise 32 de ani. Trei ani a fost chinuit de aceasta boala , dupa care se reapuca iar de munca cu energia nestapanita care-l caracteriza. Dupa zece ani apare o noua boala si mai grava, paralizia jumatatii drepte a trupului, pierderea echilibrului, auzului, partial al vorbirii si a vederii , este cuprins de crize de nervi, halucinatii asa incat n-a mai putut picta decat dupa cativa ani.

                     Centrul de medicina al Universitatii din New York, a formulat o ipoteza despre maladia lui Goya. Analiza chimica a tablourilor sale i-a condus pe specialisti la concluzia ca una din culorile cel mai frecvent folosite de artist era asa numitul  “fulg de zapada”, un carbon de plumb extrem de toxic. Goya o utiliza ca baza pentru tonurile de cenusii, scanteietoare, atat de caracteristice pentru pictura lui.

               Tratatele de intoxiologie cronice cu plumb mentioneaza; “Bolnavii devin tristi, preocupati, vorbesc putin, plang frecvent, vorbesc in timpul noptii cu persoane imaginare. Se constata o slabiciune musculara generalizata, tresariri bruste ale muschilor, tremuraturi. In unele momente luciditatea este completa, memoria intacta, iar in altele sunt confuzii mentale, scrisul devine ilizibil si unele litere sunt omise. Dar unul dintre simptomele capitale ale intoxicatiei cu plumb il constituie tulburarile sistemului nervos periferic, dintre care cea mai frecventa este ” paralizia saturiana”. Debutul poate fi brusc, lent sau progresiv. Paralizia bratului constituie tipul cel mai obisnuit.

             S-ar parea ca, Goya a avut o predispozitie pentru aceasta boala, multi alti pictori contemporani cu marele artist reusind sa stea departe de consecintele intoxicatiei cu plumb. In al doilea rand avea o putere extraodinara de munca si in acelasi timp si foarte productiva: in doar cateva ore picta un portret de mari dimensiuni, iar pana la sfarsitul vietii a pictat peste 18oo de tablouri. 

             Goya avea deasemeni o maniera de lucru deosebita. ” Metoda era la fel de excentrica ca talentul sau: arunca culorile din tuburi. le intindea cu buretele, cu matura , cu carpe, intr-un cuvant cu tot ce-i cadea in mana: le arunca parca cu lopata si, lovind cu putere aplica cheaguri de culoare, asa cum zidarul aplica mortarul, iar apoi trasa linii subtiri si tuse prin miscari ale degetului mare.” 

                 Astfel s-a ajuns la concluzia ca tocmai capacitatea de a picta cu o viteza de necrezut l-a facut pe Goya sa inhaleze intens vaporii toxici rezultati din materialele utilizate de el. Iar faptul ca simptomele bolii se manifestau foarte puternic i-ar fi prelungit in oarecare masura viata, caci crizele grave il obligau sa abandoneze temporar lucru si deci sa intrerupa in acelasi timp si contactul cu vaporii toxici. Imediat insa ce boala incepea sa cedeze, pictorul se apuca iar de lucru.

  

 

EPIGRAME ROMANESTI

 PIGRAME ROMANESETI

Epigrama o specie relativ tanara in contextul literaturii noastre , apare in chip sporadic, pe la inceputul secolulul XIX, ca urmare a expansiunii exercitate de literatura franceza in celelalte tari europene.  Teoria potrivit careia epigrama romaneasca ar fi urmarea unui eventual mariaj al epigramei latine cu strigatura populara , este total eronata. Nicolaus Olahus (1493-1568), realiztorul catorva epigrame remarcabile a fost unul dintre epigramistii care s-a inspirat din epigrama latina. Epigrama romaneasca  are la origine mai varsnica sa ruda franceza, deci de pe un taram deosebit de bogat in traditii culturale.

Astfel, primele epigrame romanesti apar pe la inceputul secolului al XIX-lea , in scrierile autorilor romani, Iancu Vacarescu, Anton Pann, Constantin Balacescu, Grigore Alexandrescu.

Epigrama poate fi socotita o specie de sine statatoare in literatura romaneasca , odata cu ivirea in arena literara a lui Alexandru Macedonski.

Unui pictor incepator.

 

Intre tine si Rembrandt,

Un contrast imi vine-n gand:

El e pictorul flamand,

Tu esti pictorul flamand!…….

 Unei cititoare pasionate        

Se cunoaste dupa carti

Ca faci deseori lectura:

Sint in foarte multe parti

Mazgalite cu untura.

  Zicala  

“Daca n-ai batrin, sa-l cumperi”,

Zice o zicala sacra

Ce nu cred ca se aplica

Unde-i vorba despre soacra!

 

   Pasarea Phoenix

Cand o sa-i moara socra, cica,

De-ar fi s-o-ngroape chiar in drum,

El n-o s-o arda, ca-i e frica

Sa nu se nasca iar……..din scrum!

 

Lui Horatiu 

Batrinule Horatiu, a Romei vechi mandrie,

De care toti latinii in veci se vor mandri,

Iubirea-mi pentru tine azi este si mai vie:

Iubindu-te pe tine iubesc pe Alecsandri!

 

  Unui preot      

              In altar putin e-n sticla

Singele lui Dumnezeu,

Dar in beci ai opt butoaie

Si te-mpartasesti mereu!

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.